Aperitive deosebite

idei de aperitive

Ca să fim speciali nu avem nevoie de ocazii speciale! Să ne facem mici bucurii zilnic, să savurăm o cafea bună lângă o prăjitură pufoasă, să ne răsfățăm cu mici aperitive festive sau, dacă nu, de sărbători și ocazii speciale să ieșim din tipare și să ne bucurăm de produse gourmet delicioase împreună cu familia și prieteni dragi!

Îți propun câteva idei de aperitive deosebite care, împreună cu o sticlă de vin alb sec, vor face deliciul tuturor!

Aperitive deosebite

Începe cu tartine, felii delicate de baghetă franțuzescă cu cremă de brânză garnisite cu roșii uscate în ulei de măsline extravirgin

Cremele de brânză „La Chinata” reprezintă o gustare savuroasă cu arome tradiționale spaniole. Sunt cremoase și preparate din produse de cea mai bună calitate și ulei de măsline extravirgin din recolta proprie. Le poți achiziționa separat sau la pachet de 3 bucăți. Alege dintre variantele de cremă de brânză de capră cu ceapă caramelizată, cremă de brânză albastră cu trufe și cremă de brânză Torta Extremena, originale și delicioase. Pune lângă și câteva boabe de struguri, combinația dulce-sărat este vestită pentru gust și rafinament. 

Fierbe tare câteva ouă. Doar curăță-le, taie jumătăți, ornează cu puțină maioneză cu trufe și alintă cu un praf de piper proaspăt măcinat. Maioneza cu trufe „La Chinata” este un sos ideal care oferă o notă sofisticată și mai gustoasă preparatelor tale. Realizată cu o emulsie de ulei de măsline extravirgin și o selecție de trufe de calitate, aceasta maioneză savuroasă și cremoasă este ideală pentru ouă, carne, pește și legume. Simplă sau adaugată în diverse sosuri, pentru salată rece sau mâncare. 

Aperitive deosebite >>>

Sosurile Chutney sunt neobișnuite în bucătăria românească dar foarte apreciate în bucătăria mediteraneană. Sosurile Chutney sunt garnituri deosebit de bune pentru friptură caldă și rece, pește, brânzeturi, legume și orez. Sosurile Chutney se prepară din fructe sau din legume gătite cu zahăr şi oţet. Sursă de arome exotice, sosurile chutney se pot savura cu pâine prăjită, brânză, carne și pește. Pregătește câteva fileuri de piept de pui la grătar și asortează-le cu sos Chutney. Garantat vor fi vedetele mesei tale festive!

Rețetă de piept de pui cu sos chutney cu roșii, ceapă și piper cayenne

Pregăteşte o marinadă aromată din iaurt, sare, piper, boia dulce, 3-4 căţei de usturoi și alte condimente după gust (oregano, busuioc, chimen, etc). Marinada are rolul de frăgezire și aromatizare a cărnii. Alege 3 bucăţi mari de piept de pui proaspăt și acoperă-le bine cu marinadă. Păstrează la frigider minim 12 ore. Scoate carnea de la rece cu 3-4 ore înainte de preparare. Carnea trebuie să se încălzească și să ajungă încet la temperatura camerei. Carnea nu se prăjește sau coace scoasă direct din frigider deoarece se contractă și devine tare. Șterge bine bucățile de piept de pui cu șervete de hârtie, unge-le cu ulei de măsline aromatizat, condimentează din nou cu sare și piper și coace 20 de minute în cuptorul preîncălzit la 230 grade. După gătire, carnea se acoperă cu folie de aluminiu şi se lasă 10 minute la odihnă. Taie în felii fine și servește alături de sos chutney cu roșii, ceapă și piper verde. Poftă bună! 

pui cu chutney

Aperitive deosebite >>>

Iubitorii de pește au la dispoziție delicatese cu ton. Alege după gust din cele 4 variante –  cu lămâie, portocale și cuișoare, miere și muștar, pe pâine prăjită sau cu salată verde și porumb. Sau ton cu roșii și busuioc, lângă puține paste fierte al dente.

Îți propun varianta mea de salată cu ton, gustoasă, simplu de făcut și foarte apreciată.

delicatese cu ton

Ingrediente pentru 4 porții

Spală năutul uscat și lasă-l câteva ore la înmuiat, într-un vas cu destulă apă cât să îl acopere. Scurge bine năutul și pune-l la fiert în apă cu sare, timp de 40 de minute. Când s-a pătruns bobul bine, scurge-l de apă și lasă la răcit. Taie salata fideluță, amestescă cu tonul mărunțit, rucola, măsline și năut. Adaugă condimente după gust și salata este gata!  

Ți-am propus câteva idei de aperitive deosebite pentru zile deosebite.

Gama completă aici >>>

Urmărește-ne pe facebook, abonează-te la newsletter și fii prima care află idei noi de aperitive speciale!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?